Organizatori ai Campaniei de abonare –
MAGIC SMART GRUP S.R.L., cu sediul în București, sector 5, Str. Serg. Ion Nuțu, Nr. 27, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/9408/2014, având CUI RO33472999, EUID ROONRC.J40/9408/2014, reprezentată legal prin Director General Dragoș Müller, denumită în continuare „Prestator” sau „Magic”, în calitate de Organizator principal,
și
ELLYSIM MANAGEMENT SYSTEMS S.R.L., cu sediul social în Jud. Ilfov, Sat Tunari, Comuna Tunari, Strada 1 Decembrie, Nr. 154-156, Bl. 7, Etaj 2, Ap. 19, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2025042571002, având CUI 51967481, EUID ROONRC.J2025042571002, în calitate de Partener (procesator al încasărilor online).
Tipuri de Abonamente și Valabilitate
Abonament 6 luni: 3.990 lei (redus de la 16.990 lei)
Abonament 12 luni: 5.990 lei (redus de la 25.000 lei)
Valabilitatea abonamentului începe din ziua achitării și este de 6 luni pentru pachetul de 6 luni, respectiv 12 luni pentru pachetul de 12 luni.
Servicii Incluse și Excluse
Abonamentele Magic18 includ servicii nelimitate, disponibile în toate locațiile Magic Salon și Magic Man, la toate categoriile de specializare: junior, senior, master și artist.
Nu sunt incluse:
Servicii de make-up
Servicii de extensii (aplicare + set extensii)
Gama Kerastase (tratamente + spălat)
Tratamente corporale și masaj (relaxare, anticelulitic)
Podologie
Serviciile realizate de Beauty Experți
Servicii de micropigmentare
Condiții de Utilizare
Abonamentul este netransmisibil și poate fi folosit exclusiv de către titular. Validarea identității se face pe baza actului de identitate, prezentat obligatoriu la recepția salonului, la fiecare solicitare de prestare a unui serviciu.
Abonamentul nu include achiziționarea de produse din zona de revânzare.
Plata se face integral, la momentul achiziției abonamentului (nu sunt acceptate rate, plata parțială a abonamentului nu este luată în considerare).
Zile disponibile pentru programări: Zilele afișate ca fiind cu Discount, Standard și/sau Intense.
Zile indisponibile: Zilele afișate ca fiind Busy.
Semnarea contractului aferent abonamentului este obligatorie pentru validarea și utilizarea acestuia.
Utilizarea abonamentului în saloane francizate:
În cazul saloanelor operate în regim de franciză, abonamentul achiziționat este valabil exclusiv în locația respectivă. Exemplu: un abonament achiziționat la salonul din Calea Călărași poate fi utilizat doar pentru servicii prestate în locația Calea Călărași, fără posibilitatea de transfer sau utilizare în alte locații Magic.
Programări
Programările se pot face prin telefon, aplicația mobilă, recepția oricărui salon sau prin departamentul Interactive / Customer Support, ulterior achiziționării abonamentului.
Clientul are dreptul la o singură programare în avans, care poate include mai multe servicii.
Nu este permisă efectuarea aceleiași programări în avans pe mai multe zile diferite.
Programările se realizează în funcție de disponibilitatea saloanelor, locurile nefiind garantate fără rezervare prealabilă.
Serviciile pot fi efectuate în oricare dintre saloanele Magic sau partenere Magic (ideal ar fi să fie enumerate locațiile cu adrese).
Neprezentarea la programari și Penalizări
O programare este considerată ca afectată de neprezentare dacă nu este anulată cu minimum 60 de minute înainte de ora stabilită.
La 10 neprezentări, perioada de valabilitate rămasă a abonamentului se reduce la jumătate.
Exemple:
Dacă abonamentul inițial era de 12 luni și în momentul sancțiunii au mai rămas 4 luni, acesta se reduce la 2 luni.
Dacă abonamentul inițial era de 6 luni și mai rămâne 1 lună, aceasta se reduce la 2 săptămâni.
Monitorizarea neprezentărilor se face lunar de către Serviciul Customer Support al Furnizorului.
Activarea Abonamentului
Abonamentul se activează în ziua achiziției.
Echipa Serviciului Interactive centralizează datele abonamentului (tip pachet și dată de activare).
Data activării definește și data de expirare a abonamentului, termenul fiind unul pe zile.
La activarea abonamentului se semnează obligatoriu contractul aferent.
Politica de Returnare
După achitarea abonamentului, contravaloarea acestuia nu poate fi returnată, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
Conform legislației în vigoare, clienții pot solicita returnarea contravalorii abonamentului doar dacă:
nu a fost utilizat niciun serviciu de la data achiziției și până la solicitare;
solicitarea se face în termen de maximum 14 zile calendaristice de la activare (dreptul de retragere).
Protecția Datelor (GDPR)
Prin achiziționarea abonamentului, clientul își exprimă acordul pentru prelucrarea datelor personale de către Magic, în următoarele scopuri:
activarea și gestionarea abonamentului,
efectuarea programărilor și comunicarea acestora,
transmiterea de informații privind serviciile și campaniile Magic (inclusiv prin SMS, email sau telefon),
respectarea obligațiilor legale și fiscale.
Datele personale sunt păstrate în siguranță și procesate conform legislației în vigoare și politicilor interne Magic.
Clientul se bucură de toate drepturile prevăzute de Regulamentul GDPR.
Utilizare Abuzivă
Magic își rezervă dreptul de a suspenda abonamentul în caz de utilizare abuzivă sau de încălcare repetată a prezentului regulament.
Exemplu de utilizare abuzivă: programarea zilnică, în mod repetat, pentru același tip de serviciu (ex: coafat în fiecare zi), cu scopul de a bloca resursele și disponibilitatea pentru ceilalți clienți.
Modificarea Regulamentului
Magic își rezervă dreptul de a actualiza sau modifica Termenii și Condițiile, cu informarea clienților prin canalele oficiale (website, aplicație, saloane).
Plată și Facturare
La achiziționarea abonamentului se emite factură fiscală. Plata se face exclusiv în lei, cash în saloane sau online prin aplicația Magic.
Plata se face prin serviciul STRIPE organizatorii campaniei, respectiv furnizorii de servicii nu stocheaza datele bancare ale clienților.